radioterapie

Utilizare a radiatiilor ionizante in tratamentul anumitor boli, indeosebi al cancerelor.
Termenul de radioterapie intrebuintat singur se refera mai ales la radioterapia externa, denumita inca si radioterapie transcutanata sau teleradioterapie, in care sursa radiatiilor este exterioara bolnavului si produce un fascicul care atinge tesuturile profunde dupa ce a traversat pielea si tesuturile superficiale. Radioterapia externa face apel la doua tipuri de radiatii ionizante: radiatii electromagnetice (radiatii X, radiatii y) si radiatii constituite din particule elementare infime (electroni, protoni, neutroni). Ea utilizeaza doua surse de radiatii: fie radioelemente in sine (cobalt 60), care sunt adesea izotopi radioactivi ai unei substante; fie aparate (acceleratori de particule) care pun in miscare particulele elementare si trimit spre bolnav ori aceste particule, ori radiatia pe care acestea o produc.

Indicatii - La doze slabe, radioterapia are un efect antiinflamator utilizat uneori in tratamentul zonei zoster sau al keloidelor (cicatricele patologice).
Totusi, indicatia principala a radioterapiei este cancerul. O radioterapie are drept obiectiv furnizarea unei doze suficiente pentru a trata tumora protejand organele invecinate. Doza absorbita este exprimata in gray. Radiatiile ionizante actioneaza distrugand structurile cromozomice responsabile de diviziunea celulara, ceea ce antreneaza moartea celulelor canceroase. Celulele sanatoase sunt atacate si ele, dar ele au o capacitate de restaurare mai mare. Actiunea anticanceroasa a radiatiilor este utilizata in mod izolat sau asociata cu o alta metoda (chirurgie, chimioterapie). Astfel, radiochimioterapia (administrarea simultana a radiatiilor si a medicamentelor) este utilizata in caz de carcinom epidermoid al faringelui, bronhiilor, esofagului si canalului
anal: radioterapia peroperatorie consta in iradierea unei tumori profunde (rectala, pancreatica etc.) cu clectroni in cursul unei interventii chirurgicale dupa ce au fost date deoparte organele invecinate (intestine, rinichi etc.). Radioterapia are numeroase alte aplicatii: radioterapia corporala totala este destinata pregatirii unei grefe de maduva osoasa pentru a trata anumite forme de leucemie sau de hematopatii; radioterapia cutanata totala utilizeaza electroni de slaba intensitate in tratamentul limfoamelor cutanate.

Diferite tipuri de aparate - Tuburile traditionale care produc radiatii X de joasa energie nu mai sunt intrebuintate decat in tratamentul cancerelor cutanate. Acceleratorii lineari sunt aparatele cel mai frecvent folosite: ei produc fie electroni, activi la suprafata si indicati in tratamentul tumorilor superficiale, fie radiatii X de inalta energie, care patrund in profunzime, sub piele, si sunt adaptate tratamentului cancerelor profunde ale toracelui sau abdomenului. O alta varietate de acceleratori de particule, ciclotroanele, care produc neutroni sau protoni, este rezervata unor forme rare de cancer si cu un tratament foarte delicat (melanomul ochiului, sarcomul bazei craniului). In sfarsit, aparatele continand cobalt, care emite radiatii y, trateaza tesuturile profunde, dar nu afecteaza pielea, fiind adaptate cancerelor de cap si de gat, de san si ale membrelor.

Tehnica - Radioterapia moderna presupune un mediu tehnic costisitor. Un examen prealabil la scaner permite sa se repereze amplasarea organului sau organelor de iradiat. Este realizata o simulare prin radiografie simpla pentru a permite o pozitionare buna a fasciculului. Doza de radiatie necesara distrugerii celulelor canceroase este calculata prin dozimetrie. Pentru a creste eficacitatea radiatiei fara a leza tesuturile sanatoase, este folosita adesea tehnica fasciculelor convergente: un fascicul iradiaza fata anterioara a partii bolnave, al doilea fata posterioara, al treilea din partea dreapta si ultimul din partea stanga. Fiecare fascicul are o intensitate prea slaha pentru a putea leza tesuturile sanatoase de pe traiectul lui, dar suma intensitatilor celor patru fascicule are un efect insemnat asupra tumorii. Fasciculele, rectangulare, pot adopta o forma complexa multumita unor piese de un anumit fel. O alta tehnica, radioterapia prin minifascicule (iradiere prin multiple minifascicule convergente), este utilizata in tratamentul malformatiilor arteriovenoase sau al tumorilor cerebrale limitate, dar inoperabile.

Desfasurare - Bolnavul este dezbracat, culcat intr-o pozitie care permite iradierea si tinut nemiscat. Tratamentul este nedureros si nu dureaza mai mult de cateva minute. Repere desenate sau tatuate pe piele, permit sa se pozitioneze de fiecare data aparatele pentru o noua sedinta. Tratamentul cu doze mici este, in general, zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi pentru a-i ameliora eficacitatea in anumite cancere (de faringe, de laringe). Tratamentul dureaza 4-8 saptamani aproximativ, fara ca spitalizarea sa fie indispensahila.

Efecte nedorite - Acestea sunt cauzate de atingerea celulelor sanatoase. Reactiile precoce sunt reversibile in cateva saptamani: radiodermita acuta (roseata cutanata, depilare), radiomucita acuta (inrosire a mucoaselor si dureri bucale), hipoplazie medulara (distrugere a celulelor sangvine ale maduvei osoase). Reactii tardive, care se produc uneori dupa mai multi ani, sunt mai greu reversibile: radiodermita cronica (piele fina, uscata, cuperoasa), fibroza pulmonara (invadare a plamanilor de tesut fibros), intarziere a cresterii la copil, aparitia altor cancere, tulburari genitale (menopauza precoce, sterilitate), anomalii ale gametilor mai mult sau mai putin transmisibile urmasilor.
Prevenirea, de eficacitate sigura dar partiala, se bazeaza pe precautiile tehnice: doza de radiatie si volumul corporal iradiat sa fie cele mai mici posibile, diminuarea dozelor de administrat pe sedinta si cresterea, in schimb, a numarului de sedinte."